Ce se întâmplă cu apa ținută în sticle de plastic direct în căldura soarelui

Recomandăm mare atenție la apa cu car te hidratezi în zilele toride. Din recipientele de plastic încinse de la caldura soarelui se descompun substanțe toxice pentru organism.

Specialiști în microbiologie care au analizat conținutul unor peturi ținute mai multe zile la temperaturi de peste 70 de grade au confirmat că în apă au ajuns particule nocive cum ar fi bisfenol. Acesta consumat în cantități mari poate fi cancerigen așa cum au arătat numeroase studii realizate de cercetătorii străini. Bisfenol este o substanță neprevăzută de legea apei potabile, însă este admisă o cantitate de maxim 2 mg/L.

Potrivit studiilor, plasticul se descompune la o temperatură mai mare de 70 de grade, temperatură la care se poate ajunge destul de ușor pe timp de vară în spații închise precum mașinile. Particulele din sticla de plastic (pet) migrează în apa care urmează să fie băută și ulterior ajung în organism.

Ce prevede legislația

Din păcate în legislația din România nu există reglementări clare pentru prezența acestor compuși. Cu toate acestea, Autoritatea Europeană pentru siguranța alimentelor recomandă o doză maximă admisă de 4 micrograme/kg corp/zi pentru bisfenol A și 4 miligrame/kg corp/zi pentru dietilhexilftalat ceea ce ar corespunde unui consum de 2200 L de apă/zi pentru un organism adult de 65 kg.

Cum ne poate afecta bisfenolul

Aceștia sunt compuși chimici care pot afecta sistemul endocrin, sistemul reproducător și au efecte negative asupra organismelor acvatice. O deosebită atenție trebuie acordată bebelușilor care pot fi afectați și de cea mai mică cantitate.

Unde trebuie depozitate recipientele de plastic

Recomandăm depozitarea apei într-un loc răcoros și ferit de razele soarelui.

Schimbă-ți apa, schimbă-ți viața!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.